Titlul provine dintr-o expresie englezeasca si inseamna ceva de genul “cand esti intr-o tara straina respecta regulile si obiceiurile de acolo” (nu stiu daca exista echivalentul in limba romana).
Ma gandeam la asta tot citind despre crizele de nervi pe care le fac imigrantii din State sau din Marea Britanie sau din Franta de fiecare data cand guvernele de acolo le sugereaza ca ar fi bine sa se adapteze la regulile din noile lor tari si sa nu mai insiste, de pilda, sa-si arda mortii in aer liber pe langa casa (in Marea Britanie). De fiecare data iese un scandal monstru (ca si acum in State cand un oficial a propus ca imigrantii de origine asiatica sa adopte nume ceva mai usor de pronuntat de catre americani), iar diverse comitete striga ca se incalca drepturile omului si ca daca imigrantii de origine araba sau indiana din Marea Britanie doresc sa continue sa-si marite fortat fiicele la 10 ani, ei trebuie lasati sa o faca pentru ca e dreptul lor.
Dar nimeni nu mentioneaza nimic despre drepturile americanilor sau ale britanicilor sau ale francezilor - ca popoare primitoare de imigranti, nu au si ei drepturi? De pilda dreptul de a fi deranjati cand vecinul construieste un rug si-si arde tacticos bunicul pentru ca altfel sufletul nu-i ajunge in Nirvana…
Ce nu inteleg imigrantii este ca atunci cand alegi constient sa pleci din tara ta, lasi in urma mai mult decat o casa si niste amintiri - alegi o noua tara, o noua identitate si trebuie sa te adaptezi la obiceiurile acelei tari si sa te integrezi; ideea nu e sa construiesti un stat in stat, ci sa incerci sa devii britanic sau american sau italian etc. Altfel de ce mai pleci? Doar ca sa devii un spin in coasta oamenilor alora?
OK, de acord, americanii nu sunt poate cele mai stralucitoare minti din lume si probabil ca ar putea si ei sa faca un efort sa pronunte nume asiatice. Dar si imigrantii ar putea sa faca un mimim efort sa vorbeasca limba engleza. Pentru ca se duc intr-o tara unde engleza e inca limba nationala. N-o sa uit niciodata prima oara cand m-am dus in America si, la intrarea in tara, cozile de la controlul pasapoartelor erau absolut imense, nu pentru ca functionarii lor se misca incet, ci pentru ca avionul fusese plin de cetateni asiatici care nu stiau o boaba de engleza si care nu reusisera sa completeze documentele necesare care se impart in avion. Ceea ce insemna ca, cu ajutorul unui translator, functionarul pierdea cam 15-20 de minute daca nu mai mult cu fiecare cautator de American Dream.
Evident, se pune problema cum de fusesera acceptati in SUA in the first place, dar ideea de baza ramane - ‘When in Rome, do as the Romans do”.
