September 2009

N-au paine? Sa manance ceasuri!

Posted on September 16, 2009 at 1:32 pm in

Putin a recidivat: dupa fiul ciobanului siberian, a venit randul muncitorului de la o metalurgie din Tula sa primeasca ceasul pe care il purta premierul.

De data asta, insa, liderul rus nu a mai daruit ceasul intr-un gest de spontaneitate piaristica, ci a fost nevoit sa renunte la el, dupa ce muncitorul i l-a cerut ‘de la obraz’, avand in vedere ca premierul tocmai declarase cum rezoneaza el la suferintele economice ale poporului.

Se pare ca ceasul facut cadou mai volens, mai nolens de catre premier era un Blancpain - in locul lui eu as fi dat bani gheata, pentru ca Blancpain chiar e un brand misto de ceasuri. Nu ca n-ar putea sa-si cumpere maine toata productia Blancpain daca ar vrea…

Cel mai tare titlu de azi

Posted on September 16, 2009 at 12:30 pm in

Aici

Imitatia nu e cea mai sincera forma de admiratie. E doar penibila

Posted on September 10, 2009 at 5:00 pm in

Luni a aparut in ZF o stire despre noul magazin Helvetansa. Nimic iesit din comun, doar ca am reusit sa dam niste cifre/branduri/detalii inainte de comunicarea lor oficiala, in exclusivitate. Nue vreun breaking news, dar pentru un jurnalist care se ocupa de lifestyle si e pasionat de domeniu, chiar e interesant si inseamna ceva. Ca si pentru publicul sau.

Ei bine, nu mica mi-a fost mirarea azi, dupa conferinta de presa, sa citesc la ‘concurenti’ paragrafe intregi din articolul nostru, un copy/paste grosolan, mai ales ca informatiile respective nici nu fusesera incluse in vreun comunicat sau in conferinta de presa, deci nu aveau cum sa provina din alta parte.

Si stau si ma gandesc - oare nu sunt destule probleme in presa la ora actuala, de trebuie sa li se adauge si plagiatul grosolan? Chiar sa-ti fie atat de lene incat sa nu poti sa scrii vreo 2000 de semne curate, ce ai inteles tu din conferinta aia, fara sa simti nevoia sa furi de la altul (mai ales ca nici nu e nimic complicat)? Sau, macar, in disperare de cauza, nu esti in stare sa copiezi mai cu talent, mai putin batator la ochi? Si editorul tau, omul care da ok-ul pe articol, nu vede ca ceva e in neregula? Sau e o practica incurajata/acceptata? Eu stiu doar ca daca al meu sef ar vedea ca eu sunt atat de praf incat fur de la altii, m-ar da cu capul de pereti si dupa aia m-ar da si afara.  Si bine mi-ar face.

Criza varstei mijlocii la femei: love story cu detergentul

Posted on September 7, 2009 at 2:04 pm in

De obicei nu ma uit la reclame pentru ca mi se par, in general, plicticoase si stupide (cu mici exceptii, care oricum nu justifica un numar atat de mare de ‘creativi’). Dar intr-o seara, am ramas absolut fascinata de o reclama la un detergent cu levantica. Cred ca am fost atrasa de cuvantul levantica, deoarece, ca sa ma exprim elegant, am o oarecare obsesie: crema, odorizantul de camera, ceaiul, ciocolata, lichidul de curatat vase - toate sunt cu levantica la mine. Cred ca pana si cainele miroase a levantica.

Deci eram un telespectator destul de captiv, pana cand am trecut la faza oripilare. Cand mi-am dat seama ca detergentul ii vorbea femeii, asa ca un fel de Latin lover, iar ea ii raspundea. Si astfel se tesea sub ochii nostri o idila romantica intre o femeie de varsta mijlocie si … detergentul ei.

Desigur, dupa ce in studentie am lucrat ca translator pentru sute de focus grupuri, nu mai am nicio iluzie sau asteptare in ceea ce priveste reclamele la produse de genul asta - detergent, inalbitor, balsam etc. Toate infatiseaza femeia care se ocupa de treburile casnice ca o gospodina complet zombificata, care nu mai doreste altceva de la viata decat sa spele cu o anumita marca de detergent si sa frece baia cu crema minune. Dar acest love story intre gospodina si dero chiar mi s-a parut creepy.

Nu ca as fi vreo feminista inversunata (merg mai degraba in directia ’suntem egali dar diferiti’ decat “o femeie poate face orice face un barbat’ - fals si complet aiurea, pentru ca nu ne ajuta cu nimic, ba dimpotriva), dar chiar m-a apucat o furie demna de Germaine Greer sau Judith Brown. Adica ei cand ajung la varsta mijlocie ii pocneste criza si isi cumpara o masina sport rosie si o sotie care ar putea sa le fie stranepoata, iar noi, la aceeasi varsta, incepem sa vorbim liric cu detergentul??? Pentru asta s-au aruncat sufragetele sub copitele cailor? Pentru asta si-au ars feministele sutienele?? (intre noi fie vorba, alta chestie cu care nu sunt de acord, mai ales daca sutienele erau frumoase). Ca sa ni se arate pe nu stiu cate posturi teve ca pe la 40 si ceva de ani e bine sa incepem sa ne conversam cu punga de detergent????????? Pana si eroina lui Charlotte Gilman vorbea cu tapetul, nu cu apretul sau cu lesia…

> sau < ?

Posted on September 7, 2009 at 1:28 pm in

Aici o dezbatere misto (la comentarii) despre o problema esentiala si existentiala, care ma framanta si pe mine de multa vreme: ceasuri mici sau ceasuri mari?

Pe de o parte imi plac ceasurile mari, port un ceas mare si cand mai vad pe la saloanele de orologerie modele mici (producatorii incearca regulat sa le readuca in voga) mi se par meschine si ciudate. Pe de alta parte, sunt ceasuri mari si ceasuri mari: cei de la Panerai sau Jaeger-LeCoultre fac niste ceasuri mari extrem de elegante in acelasi timp, in timp ce farfuriile zburatoare de la Breitling sunt adesea doar ridicole.

Acestea fiind spuse, tipul din imagine (scroll down pana la On the Street….Watch It, NYC) cred ca ar fi aratat mult mai bine cu un Panerai… Si nu e doar parerea mea.

Terminator, varianta relatii cu clientii

Posted on September 1, 2009 at 1:47 pm in

Nu-mi plac robotii - mi se par creepy chiar si cei pe care lumea ii gaseste draguti (clipul cu robotii dansatori de la Sony ma scoate din sarite) si evit sa ma uit la filmele in care au vreun rol important (in afara de T4, dar numai pt ca era Bale pe acolo). Sunt convinsa ca la un moment dat robotii malefici vor dori sa ne extermine si de asta nu pot sa consider filmele de genul asta entertainment (in afara de T4, dupa cum spuneam).

Cu toate astea, de-abia astept momentul in care TOTI romanii care lucreaza in servicii vor fi inlocuiti de roboti. Mai bine  un zambet computerizat si amenintarea dominatiei mondiale a creaturilor decat ce se intampla cand ai de-a face cu varianta in carne si oase.

De exemplu - persoanele amabile de la Vodafone. La care am vreo patru abonamente pe numele meu (pentru diversi membri ai familiei) si se pare ca sunt nu stiu ce nivel de client. Acum cateva zile ma duc la ei ca sa inchid un abonament si sa efectuez doua manevre: 1. sa transfer minutele de pe acel abonament pe altul, tot pe numele meu; 2. sa upgradez numarul pe care as transfera minutele la o varianta mai scumpa si cu mai multe optiuni. Deci ei practic nu pierdeau mai nimic, iar eu scapam de un numar pe care nu il folosisem de aproape doi ani.

Ma rog, asta ar fi fost ideea mea. Pentru ca in momentul in care am expus-o fiintei dela Vodafone, ca sa ma pedepseasca probabil ca vreau sa renunt la un numar, l-a luat pe NU in brate. NU putem sa va transferam minutele. NU exista asa ceva nicaieri in lume. NU se poate. NU se poate. NU se poate.

Problema mea nu e cu faptul ca mi-a spus Nu, ci cu modul in care mi-a spus Nu. Practic nici n-am apucat sa deschid gura ca s-a rastit la mine , s-a uitat urat, si-a adunat toata superioritatea si condescendenta pe care le mai avea intr-o vineri seara si mi le-a aruncat in cap.

Din cate am invatat eu uitandu-ma la oamenii din servicii - din alte tari evident, cred ca prima regula e: nu lasa clientul sa plece fara sa-i iei niste bani, fara sa ii oferi o alternativa, fara sa-i vinzi ceva, chiar daca a venit dupa altceva. Ceea ce nu e cazul in Romania - omul de la casierie/birou/tejghea iti latra imediat NU si gata. Cu tot cu privirea incruntata de rigoare.

Evident ca nu le plang de mila celor de la Vodafone si cred ca nici ei n-o sa dea faliment ca n-au mai luat de la mine inca vreo 10-15 euro lunar (evident ca nu am mai facut nicio upgradare - doar am inchis numarul si am plecat inainte sa ii dau fiintei o lectie de relatii cu clientii), dar probabil ca se intampla zilnic si in cazul asta se aduna niste bani. Si nu pot sa nu ma gandesc ca rezultatul ar fi fost cu totul altul daca s-ar fi uitat amabil la mine, mi-ar fi zambit (indiferent cat de fals, nu conteaza) si mi-ar fi spus ceva de genul: Stiti, imi pare foarte rau ca nu va pot ajuta cu transferul minutelor, dar luati loc, iar eu o sa incerc sa va ofer alte variante, ca sa fie ok pentru toata lumea.

Dar daca s-ar fi intamplat asa, n-ar mai fi fost Romania.

Top