Am fost aseara la Giselle, cu Alina Cojocaru. Nu ma dau in vant dupa balet pentru ca mi se pare ca linia de demarcare intre sublim si ridicol e infiorator de subtire si, din nefericire, unele spectacole de balet cad in a doua categorie. Prin urmare, nu am chef sa irosesc timp si bani ca sa fac pariuri cine se impiedica, cine aterizeaza ca un elefant etc
Dar ce am vazut ieri e cu totul altceva. In sensul ca Alina Cojocaru, dupa cum bine a spus cineva dupa, nu e din lumea asta. Ai senzatia ca nici nu atinge pamantul, e ca un fulg, ca un fluture, ca o papadie. Dupa ce te uiti mai mult la ea incepi sa te intrebi serios daca e reala sau doar o naluca. Cum e posibil sa pluteasca pur si simplu, sa nu atinga scena mai mult de o fractiune de secunda inainte sa se avante iar in aer? Si cum e posibil ca, in vreme ce toate celelalte balerine se chinuiau vizibil si efortul se vedea si in incruntare si in postura incordata si in lipsa de sincronizare si in piruetele impiedicate - cum e posibil ca ea sa faca totul sa para atat de simplu si de … imponderabil??
Ca sa nu mai vorbesc de mimica - sunt convinsa ca daca ar fi trait la inceputul secolului trecut ar fi fost vedeta a filmelor mute - atat e de expresiva, de gesturi - cele mai gratioase si mai naturale si mai elegante brate. Pana si rochia o asculta si se unduia si se infoia exact asa cum trebuia. M-a impresionat pana la lacrimi - asta in conditiile in care eu am ras la Titanic si la Pacientul englez…
Pacat de contrastul cu restul distributiei - in afara de Albrecht si Hilarion, restul dansatorilor nu sunt din acelasi film deloc si imi pare rau sa spun ca mi-au amintit de un fragment celebru din Fantasia… Iar faptul ca fetele sunt din ce in ce mai inalte - desi e perfect pentru modelling, in balet nu le aduce decat deservicii.
Dar Alina Cojocaru - sper sa aiba o cariera cat mai lunga, pentru ca are un dar…